Cluburile UNESCO

Cluburile UNESCO – promotori ai valorilor educației, culturii și păcii

Cluburile UNESCO reprezintă o inițiativă globală de implicare civică și educațională, creată sub egida UNESCO, cu scopul de a promova valorile fundamentale ale organizației la nivel local.  Primul club UNESCO a fost creat în anul 1947, în Sendai, Japonia, înainte ca această țară să devină stat membru UNESCO (1951). Inițiativa a cunoscut o dezvoltare rapidă, astfel încât, până în 1949, existau deja peste o sută de cluburi.  La 4 noiembrie 1949, Jaime Torres Bodet, Director General al UNESCO la acea vreme, a lansat un apel oficial pentru crearea cluburilor UNESCO în instituțiile de învățământ, în special în licee și universități.


Ce sunt cluburile UNESCO?

Cluburile UNESCO sunt asociații de voluntari — elevi, studenți, profesori și alți membri ai comunității — care acționează pentru promovarea idealurilor UNESCO, contribuind la dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere, dialog și respect reciproc. Acestea funcționează sub coordonarea Comisiilor Naționale pentru UNESCO și fac parte dintr-o rețea internațională extinsă, prezentă în peste 100 de țări.

Cluburile UNESCO sunt organizații non-profit, independente din punct de vedere juridic și financiar.

Acestea nu reprezintă oficial UNESCO, dar își desfășoară activitatea în conformitate cu principiile și valorile organizației, sub îndrumarea Comisiilor Naționale. Utilizarea denumirii și a identității vizuale UNESCO este posibilă doar cu acordul instituțiilor competente.

La nivel global, cluburile UNESCO sunt reunite într-o rețea coordonată de World Federation of UNESCO Clubs, Centres and Associations, care facilitează schimbul de bune practici, cooperarea internațională și implementarea proiectelor comune.

Sursă:  World Federation of UNESCO Clubs and Associations

REGULAMENT privind organizarea și funcționarea Cluburilor și Asociațiilor

Loading