Donatorii proiectului
Ministerul Afacerilor Sociale, Sănătății, Îngrijirii și Protecției Consumatorului al Austriei – Donator principal
Ministerul a oferit experiență de bază în domeniul protecției sociale (inițiative pentru persoane cu dizabilități, politici privind îngrijirea persoanelor vârstnice, politici în domeniul asigurărilor sociale), protecției sănătății, îngrijirii și protecției drepturilor consumatorilor.
Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO
UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
Scopul general al UNESCO este promovarea culturii, păcii și securității între țări și popoare prin dezvoltarea educației, științei și culturii. De asemenea, UNESCO contribuie la menținerea corectitudinii și supremației legii, precum și la respectarea deplină a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, declarate în Statutul Organizației Națiunilor Unite, pentru toate popoarele, indiferent de rasă, gen, limbă, orientare sau religie.
HOPE 87
HOPE 87 este o organizație internațională din Austria, cu sediul la Viena. Aceasta colaborează strâns cu Cancelaria Federală în domeniul educației și al angajării tinerilor în câmpul muncii, precum și în promovarea proiectelor umanitare în Africa, Asia și America Latină, Europa Centrală și de Est.
Inițiativa a fost lansată prin Hotărârea ONU nr. 40/16 „Oportunități pentru Tineret”, adoptată de către Adunarea Generală cu ocazia Anului Internațional al Tineretului (1985).
Responsabilitatea asupra conținutului revine autorului.
Vezi publicația AICI