Ziua Internațională a Limbii Materne

Ideea de a celebra Ziua Internațională a Limbii Materne a fost propusă de Bangladesh și aprobată în cadrul Conferinței Generale a UNESCO în anul 1999, fiind marcată anual la nivel mondial începând cu 2000.  International Mother Language Day

Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO își exprimă deplina solidaritate și susținere față de aceste valori fundamentale care stau la baza dialogului, păcii și cooperării între popoare.

Recunoaștem rolul esențial al limbilor ca purtătoare ale identității, cunoașterii tradiționale și patrimoniului cultural, precum și necesitatea protejării diversității lingvistice într-un context global în care tot mai multe limbi sunt amenințate cu dispariția.

           „Susținem ferm promovarea educației multilingve și a accesului la învățare în limba maternă, elemente esențiale pentru incluziune, echitate și dezvoltare durabilă”.

               Dr. Sergiu Musteață, Secretar General

Loading