Dialog educațional la Orhei: promovarea valorilor UNESCO în școlile din raion

Marți, 17 martie 2026, la Orhei, secretarul general adjunct al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, Angela Trubceac, a avut o întrevedere cu cei 47 de directori ai instituțiilor de învățământ din raion.

La întrunire a participat și doamna Silvia Lozinschaia, șef interimar al Direcției Generale Educație Orhei. Evenimentul s-a desfășurat în incinta IP Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale”.

Scopul întâlnirii a fost informarea directorilor de licee și gimnazii cu privire la activitatea Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, cu un accent deosebit pe Rețeaua Școlilor Asociate UNESCO și rolul acesteia în promovarea idealurilor de pace și toleranță.

În cadrul întrunirii, participanții au primit informații succinte despre beneficiile și oportunitățile oferite de statutul de membru al Rețelei Școlilor Asociate UNESCO, precum și despre procedurile de aderare și condițiile necesare pentru obținerea și menținerea acestui statut.

Evenimentul a contribuit la consolidarea dialogului dintre Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO și comunitatea educațională locală, în vederea promovării valorilor UNESCO în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

Inițiativa urmărește promovarea celor mai valoroase experiențe pedagogice desfășurate în instituțiile din țară, începând cu cele din raionul Orhei. Întruniri similare sunt planificate și în alte direcții de educație din republică.

Loading