Ştiinţă

Sistemul de cercetare-dezvoltare din Republica Moldova

Organizații. În Republica Moldova, activități de cercetare-dezvoltare desfășoară 42 de organizații, conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS) pe anul 2024, inclusiv 13 instituții de învățământ superior, 19 institute/ centre de cercetare și 10 – alte tipuri de organizații.

După fuzionarea majorității institutelor de cercetare cu universitățile în anul 2022, cele mai importante organizații publice care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare sunt următoarele universități (în ordinea ponderii finanțării instituționale de bază acordată din bugetul de stat pentru știință):

În afară de aceste organizații, funcționează institute/ centre de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea ministerelor: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară și Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor), Ministerul Culturii (Institutul Patrimoniului Cultural, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală), Ministerul Sănătății (Institutul de Cardiologie, Institutul Oncologic, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Institutul Mamei și Copilului, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă), Ministerul Educației și Cercetării (Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale).

Sectorul privat și organizațiile neguvernamentale sunt slab reprezentate în activitățile de cercetare-dezvoltare din Republica Moldova.

Personal. În Republica Moldova în domeniul cercetare-dezvoltare își desfășoară activitatea 3,3 mii salariați, dintre care 2,5 mii cercetători. Din aceștia 91% activează în organizații publice și 53% sunt femei. Aproape 41% din cercetători se încadrează în categoria de vârstă 55 ani și peste (datele BNS pentru sfârșitul anului 2024).

În afară de persoanele angajate în funcții științifice, activități de cercetare-dezvoltare desfășoară și alte persoane, incluse în alte categorii de angajați, de ex.:

Finanțare. Pentru activitățile de cercetare-dezvoltare în Republica Moldova au fost cheltuite, în 2024, 700 milioane lei (circa 36 milioane Euro), din care 71% au fost efectuate de către organizațiile publice și 80% utilizate pentru cercetări științifice aplicative (datele BNS). Volumul de finanțare a cercetării-dezvoltării a constituit circa 0,22% din Produsul Intern Brut (PIB), în timp ce media acestui indicator în Uniunea Europeană este de 2,2% din PIB (datele EUROSTAT).

Legislație. Principalul act care reglementează activitatea de cercetare-dezvoltare în Republica Moldova este Codul cu privire la știință și inovare (LP 259/2004). Alte acte normative importante pentru desfășurarea activităților științifice la nivel național sunt:

  • Programul național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2024-2027 (HG 1049/2023);
  • Metodologia de finanțare a proiectelor din domeniile cercetării și inovării (HG 382/2019):
  • Metodologia de finanțare instituțională a organizațiilor de drept public din domeniile cercetării și inovării (HG 864/2023);
  • Programul național de specializare inteligentă al Republicii Moldova pentru anii 2024-2027 „Smart Moldova” (HG 588/2024).

Politici și management a cercetării. Autoritatea publică centrală responsabilă de elaborarea politicilor în domeniul cercetării și inovării este Ministerul Educației și Cercetării (MEC). El asigură coordonarea strategiei naționale în domeniul cercetării-dezvoltări, precum și distribuie finanțarea instituțională a organizațiilor din domeniu. Pe lângă MEC funcționează Consiliul Consultativ pentru  Știință și Tehnologie, care oferă consultanță privind prioritățile strategice și finanțarea sistemului de cercetare-dezvoltare.

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) distribuie finanțarea competitivă a cercetării-dezvoltării din fonduri publice, în urma organizării concursurilor de proiecte, și monitorizează implementarea proiectelor de cercetare-dezvoltare. ANCD desfăşoară activităţi aferente participării Republicii Moldova în cadrul programelor şi proiectelor UE pentru cercetare, inovare şi dezvoltare, inclusiv activităţi de informare, instruire şi promovare. ANCD urmează să gestioneze și Fondul Național pentru Inovare și Transfer Tehnologic, lansat în anul 2025.

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) este autoritatea responsabilă de evaluarea organizațiilor de cercetare-dezvoltare, a personalului științific și științifico-didactic. În urma evaluărilor, ANACEC confirmă titlurile științifice de doctor și doctor habilitat, titlurile științifico-didactice de conferențiar universitar și profesor universitar, aprobă dreptul persoanelor de a conduce doctorate, recunoaște și echivalează actele de înaltă calificare obținute peste hotare, clasifică organizațiile științifice pe niveluri de performanță și capacitate.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) este autoritatea responsabilă de promovarea și realizarea activităților în domeniul protecției juridice a proprietății intelectuale privind drepturile de proprietate industrială, dreptul de autor și drepturile conexe. AGEPI recepționează și examinează cereri pentru acordarea protecției, acordă și eliberează, în numele statului, titluri de protecție pentru obiectele de proprietate intelectuală, inclusiv în urma activităților de cercetare-dezvoltare.

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) este o instituție publică de interes național în domeniul cercetării-dezvoltării, care exercită rolul de consultant strategic al Guvernului și propune prioritățile în domeniul cercetării, elaborează previziuni privind dezvoltarea cercetării și inovării, elaborează raportul anual asupra stării științei din Republica Moldova. AȘM organizează audierea publică a rezultatelor din cadrul proiectelor de cercetare-dezvoltare.

Comisia Națională a Republicii Moldova pentru UNESCO (CNRMU) asigură legătura între instituțiile naționale și Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), inclusiv în domeniul științei. CNRMU facilitează accesul la programele științifice ale UNESCO, sprijină colaborarea internațională a cercetătorilor moldoveni prin proiecte și rețele, promovează prioritățile și valorile UNESCO, inclusiv a eticii în cercetare, a Științei deschise, a cercetărilor interdisciplinare, urmărind creșterea rolului științei în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.