Reuniunea tradițională a Comisiilor Naționale pentru UNESCO, în marja celei de-a 224-a sesiuni a Consiliului Executiv

Secretarul general adjunct al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, Angela Trubceac, a participat la data de 13 aprilie 2026 la Reuniunea tradițională a Comisiilor Naționale pentru UNESCO, desfășurată în marja celei de-a 224-a sesiuni a Consiliului Executiv.

Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, atât la sediul UNESCO din Paris, cât și online, reunind reprezentanți ai Comisiilor Naționale din întreaga lume. Discuțiile au avut loc în limbile engleză și franceză.

Prima zi a reuniunii a fost deschisă de Directorul General al UNESCO, dl Khaled El-Enany, moment care a conferit un plus de relevanță și valoare schimburilor de idei dintre participanți. Totodată, reuniunea a debutat cu un discurs de bun venit rostit de președintele Consiliului Executiv al UNESCO, Dr. Nasser Bin Hamad Al Hanzab, care a evidențiat rolul educației ca pilon fundamental al păcii internaționale și a subliniat importanța protejării limbilor în era digitală.

În contextul anului aniversar UNESCO, marcând 80 de ani de la fondarea organizației (16 noiembrie 1945, Londra), reuniunea s-a concentrat pe tema „Foaia de parcurs UNESCO-80: Modelarea UNESCO pentru oameni – împreună”, evidențiind direcțiile strategice viitoare și consolidarea cooperării internaționale.

Subiectele cheie abordate în cadrul reuniunii au inclus:

  • Foaia de parcurs UNESCO-80 – conturarea direcției strategice viitoare a organizației în contextul celei de-a 80-a aniversări;
  • Consolidarea capacităților – întărirea rolului Comisiilor Naționale și îmbunătățirea procesului de elaborare a nominalizărilor seriale transnaționale pentru registrele Patrimoniului Mondial, Patrimoniului Cultural Imaterial și Programul „Memoria Lumii”;
  • Implementarea operațională – eficientizarea aplicării convențiilor și recomandărilor UNESCO la nivel național și internațional;
  • Crearea de rețele – promovarea colaborării între Comisiile Naționale pentru consolidarea păcii și sprijinirea comunităților locale.

Participarea la această reuniune reflectă angajamentul activ al Republicii Moldova în promovarea valorilor UNESCO și în consolidarea dialogului internațional în domeniile educației, culturii și științei.

Loading